Please install Woocommerce Plugin
  • Arte vizuale
  • Artisti
  • Interviuri
  • Napoleon Tiron – unul din cei mai mari sculptori ai noștri dintr-una din cele mai unitare generații pe care le-a avut școala noastră de sculptură

Napoleon Tiron – unul din cei mai mari sculptori ai noștri dintr-una din cele mai unitare generații pe care le-a avut școala noastră de sculptură

2 weeks ago
44

Napoleon Tiron a mai acordat un singur interviu, în urmă cu apoape 50 de ani, pentru o revistă de artă. Nu îi place să acorde interviuri, nu îi place să primească pe nimeni la el în atelier. Dar a fost foarte încîntat că în Evenimentul Zilei se scrie despre artiști. Și a pus și el umărul la lucrul ăsta bun. Ne-a invitat în atelierul lui  și ne-a arătat o parte din lucrările sale. Majoritatea sînt născute din povești. Unele cutremurătoare.

REPORTER: Cum vă gîndiți lucrările? Care este sursa de inspirație?

Unul din corcoduși crescuse  în mijlocul uneia din camere. Copacul s-a dezvoltat  pînă a întîlnit peretele. Am dărîmat cei patru pereți și a rămas un cub în aer, care m-a impresionat total și dureros.

N.T. : Eram la 15-16 ani. Îmi era foarte sete și eram într-un lan de porumb. Am văzut în depărtare niște copaci. M-am dus într-acolo cu speranța că poate au fructe și voi putea să îmi potolesc setea. Erau corcoduși. Cînd am ajuns, am găsit niște camere de chirpic. Nouă bucăți, puse la rînd, fără acoperiș, fără geamuri, fără uși. Erau niște chilii de la o fostă mănăstire, că m-am interesat după aceea. Unul din corcoduși crescuse  în mijlocul unei camere. Copacul s-a dezvoltat  pînă a întîlnit peretele. Am dărîmat cei patru pereți și a rămas un cub în aer, care m-a impresionat total și dureros. Pentru mine, copacul în creșterea sa a fost agresat de ziduri. Mutilat.  Am făcut o serie de lucrări inspirate din asta mai tîrziu, pentru că atunci nu mă gîndeam la arte.

La fel de impresionat am fost și cînd am găsit în albia unui rîu o crenguță care s-a chinuit să se dezvolte pe sub pietrele de rîu.

Avea în cap o formă perfectă de la cărămida care l-a ucis. M-a durut enorm.

Despre State Ion, graficianul care a murit la cutremur, știam că a rămas la atelier. După cutremur nu îl mai găsea nimeni. L-am descoperit în curte la Spitalul Colțea, unde erau duși morții, ca să fie găsiți. Avea în cap o formă perfectă de la cărămida care l-a ucis. M-a durut enorm. Aceste trei momente pe care le-am trăit m-au impresionat și m-au răscolit. Am simțit nevoia să dau o reprezentare durerii mele și m-am apucat de lucru. Am făcut o serie mare de lucrări pe tema asta cu agresivitatea.

Dacă aș fi avut 15-16 ani în vremurile astea, aș fi plecat și aș fi vizitat toate muzeele din lume. Dar trăind în vremea mea, am fost agresat de timpurile alea, neputînd să mă dezvolt normal.

Și acum, cele două proteste, unul de la Cotroceni unde sînt majoritatea mai în vîrstă (de 80 de ani) sînt oameni mutilați de comunism, iar cei de la Piața Victoriei, copiii, nepoții, strănepoții celor de la Cotroceni sînt mutilați de cei de la Cotroceni. ( Învață bine, ca să te facă pionier. De unde ai asta? De la întreprindere. )

Mai am o serie de lucrări cu mașini din fabrici care nu mai există: strunguri, mașinării mîncate de rugină. M-a inspirat filmul Soylent Green ( Produsul verde), făcut în 1973 de Richard Fleischer și cartea lui Alvin Toffler ”Șocul Viitorului.

REPORTER: Cum ați ajuns să faceți artă?

N.T. : Greu!

Începînd cu doua întîmplări.

”În anul întîi, am avut o temă de desen despre război și eu am făcut un cîrd de gîște zburînd și ouăle care cădeau și explodau.”

La Școala Normală din Galați, în 1950-51, în primul an, aveau școală de aplicații și teren agricol în spate,  unde lucram pentru că ne duceam învățători la sate și trebuia să știm aratul, săpatul, cum se crește oaia, tot. Cînd m-am dus în anul întîi, am avut o temă de desen despre război și eu am făcut un cîrd de gîște zburînd și ouăle care cădeau și explodau. Profesorul a venit și a întrebat cine e ăla, Tiron? Și m-a lăudat. Anul următor ne-au trimis să facem un reportaj la treierat. Eu m-am așezat pe un deal și am desenat tot ce am văzut: boi, vaci, oameni, batoză, fum, tot. Și așa s-a încheiat capitolul artă, nici nu știam ce e aia artă, la noi în sat nu exista acest termen.

”Și așa s-a încheiat capitolul artă, nici nu știam ce e aia artă, la noi în sat nu exista acest termen”

În anul trei a venit profesorul de română și a întrebat cine poate să facă portretul lui Eminescu pentru școală. Am zis că eu. După două zile m-a întrebat de portret și nu-l aveam. Mi-a pus un doi. Aveam emoții și nesiguranța că nu o să iasă cum trebuie. După 11 de doi, m-am apucat să îl fac într-o noapte. Nu prea știam cum. Am zis să încerc întîi pe caiet, apoi să îl fac pe coala mare. Dar cum nu aveam caiete neliniate, l-am facut pe caietul de matematică. Am luat forma de ochi și am pus-o într-un pătrățel și am calculat să îmi iasa proporțiile.  Și așa mi-a venit ideea și am desenat pătrățele pe foaia mare pe care trebuia să fac portretul. A ieșit foarte bine.

După 11 de doi, m-am apucat să fac într-o noapte portretul lui Eminescu. După ce i l-am dat, mi-a mai pus un doi. Am luat foaia și am rupt-o. M-a exmatriculat pentru 10 ani

 După ce i-am dat portretul profesorului, pentru că nu îl facusem la timp, mi-a mai pus un doi. Atunci am luat foaia și am rupt-o.  Pentru asta m-a exmatriculat. Și pe vremea comuniștilor, dacă erai exmatriculat, nu mai aveai voie timp de 10 ani să îți continui studiile. Am mers la muncă. Dar am continuat să desenez. Prima oară i-am făcut portretul mamei. Apoi pe al unui musafir cu o față mai expresivă. Mama se uita peste umărul meu și îmi spunea că seamănă. Eu nu eram mulțumit. Am continuat să desenez tot ce îmi atrăgea atenția. Nuci, gîște, rațe, oi.

”M-am făcut operator de film pentru că lucram seara și aveam timp să desenez”

M-am făcut operator de film pentru că lucram seara și aveam timp să desenez. Am descoperit acuarela. Am învățat să lucrez cu ea singur. Cînd am ajuns la oraș, m-am dus la bibliotecă și am cerut o carte cu desene. Am citit în cartea aia că cine vrea să învețe să deseneze trebuie să lucreze după natură. M-am apucat să desenez după natură.

”Cînd și-a dat seama cine sînt, mi-a cerut să fac o cerere să termin liceul. I-am zis: Sint bătrîn. A insistat. Am terminat liceul la aproape 30 de ani. Apoi m-am dus și m-am înscris la facultate, la arte.”

Eram scenograf la teatrul din Galați cînd l-am reîntîlnit pe profesorul de română care ajunsese între timp primar. Mă ruga să fac o lucrare pentru Crăciun. Cînd și-a dat seama cine sînt, mi-a cerut să fac o cerere să termin liceul. I-am zis: Sint bătrîn. A insistat. Am terminat liceul la aproape 30 de ani. Apoi m-am dus și m-am înscris la facultate, la arte. Am dat la pictură. M-au picat la română, că așa se dădea atunci, ca să intre pilele. Constantin Mira, un sculptor din Constanța, care era student, m-a întrebat ce am făcut. I-am zis că am picat. Nu îi venea să creadă. Mi-a zis să dau anul următor la sculptură, că aici sînt mai puțini pe loc, că e muncă grea. Mi-a adus lut și m-a învățat să îl lipesc și m-a pus să îl fac pe Agrippa. L-am făcut. Mi-a zis că intru sigur. Și am intrat. Am fost  coleg cu Aurel Bulacu. Am stat împreună la cămin. Cînd am împlinit 30 de ani, m-au sărbătorit colegii de cămin, care aveau în jur de 18, Gibonii: Molnar, ( acum în Australia), Turcu (Australia), Marches (plecat în eternitate), Levente ( Tîrgu Mureș), Buculei (București), Marianov (Germania), Mihai (plecat în eternitate), Codre (Franța), Siclodi (Austria), Napo(București). Turcu, Marchiș, Marianov și Codre aveau aproape 2 metri în înălțime. Asta a fost.

REPORTER: Puteți să trăiți din artă?

N.T. : Nu m-am gîndit niciodată să vînd. Acum vreo 20 de ani m-am gîndit să fac un obiect pe care să îl vînd. Îl lustruiam perfect. Adică să îl ia cineva în mînă și să își dorească să îl cumpere. Curios lucru că am vîndut  tot timpul obiectele astea. Am vîndut ieftin. Există o grecoaică, are o colecție extraordinară de obiecte de artă de la noi. Dacă mi-a dat 50 de dolari pentru o lucrare, am fost fericit pînă la cer. Ea a pus acum în vînzare lucrarea cu 3000 de euro.

Carte de vizită

Napoleon Tiron s-a născut pe 26 februarie 1935 în comuna Oasele ( acum Rediu), din Galați, România. Între 1964 și 1970 a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București. Din 1970 participă la majoritatea evenimentelor culturale din România.

 În 1971, Napoleon Tiron, ”venit de la Oasele, din Galați”, intră în Uniunea Artiștilor Plastici din România ”fără pile”. A luat bursa Storck prin concurs. Timp de doi ani a avut atelier, ”ceva uluitor pentru perioada aia”. Trimitea lucrări și la expozițiile din străinătate.

În 1990 a devenit profesor de sculptură la Universitatea de Arte din București. A avut la un moment dat o promoție excepțională. După ce au terminat, toți studenții din promoția aia s-au angajat. Lucrează în domeniul firmelor de publicitate.

Expoziții:

În 1976 a avut expoziție la Galeria Simeza din București. În 1986, la Dalles. În 1988 participă la Bienala de la Veneția. În 1990 începe cu o expoziție ”9+1” în București, apoi expune la Narrow Water Gallery, în Irlanda; Richard de Marco Gallery în Anglia; la Munchen, în Germania. În 1991 la Clynn Vivian Galery în Irlanda, în 1995 la Defenter, în Olanda, în 1996 la TH Unesco Center, Paris, în 1999 tot la Paris unde  este invitat să expună la Centrul Cultural Român. În 2000 deschide o expoziție la Centrul de Artă Contemporană din București, în 2002 este invitat la Europa Seminar 2002, la Brandenburg în Germania și tot în același an la Cat Art Center în Franța.  În 2012 – Galeria de Artă Contemporană- Muzeul Național Brukenthal, Sibiu; 2012 – 2013 – Calina –Spațiul de Artă Contemporană Timișoara și

2017 – Muzeul de Artă Vizuală din Galați.

Aici, cînd și-a ținut discursul de deschidere, toată marea de oameni prezentă la vernisaj a fost profund impresionată. Concetățeanul lor din Oasele, ajuns mare sculptor și profesor la București, s-a reîntors, la 82 de ani, acasă. Fie și pentru puțin timp.

”Cu prilejul organizării Expoziţiei „Contemporaneus” la Galeriile „Nicolae Mantu” din Galaţi în februarie 2017, de către Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Galaţi, prietenii şi colegii mei David Sava (plastician, preşedintele Filialei) şi Gheorghe Miron (plastician, muzeograf, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi) l-au întrebat pe maestrul Napoleon Tiron ce trebuie scris pe eticheta care însoţeşte lucrarea expusă.

         Răspunsul a fost destul de sec dar cu un zâmbet discret afişat.

 – Napoleon Tiron.

         Evident că a urmat întrebarea referitoare la titlu.

 – Nu este nevoie de titlu. Compoziţia mea vorbeşte singură, a răspuns maestrul.”

Dr. Dan Basarab Nanu

                                                                                                                     Manager

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi

 Premii: 1974 – Premiu pentru Artă Decorativă, la Erfurt, în Germania; 1980 – Premiul pentru Sculptură UAP România; 1987 – Marele Premiu al UAP

”Napoleon Tiron este unul din cei mai mari sculptori ai noștri dintr-una din cele mai unitare generații pe care le-a avut școala noastră de sculptură, cu Nică Petre, Mihai Mihai, Florin Codre, Mihai Buculei, o generație foarte talentată. Porecla lor era : ”Gibonii”, pentru că erau toți foarte mari, în afară de Napo, care era micuț dar vînjos. Napo a izbit-o cu giganții de la Dalles, o expoziție de mare calitate în care a creat niște giganți numai din bețișoare și ipsos. Este un om foarte special. Un om generos. Eu îl iubesc mult. S-a prins în școala asta care a construit sculptura românească într-o perioadă foarte complicată.” Mircia Dumitrescu – membru corespondent al Academiei Române

”Trebuie să recunosc că oglindirea lumilor în lumi, cu toate cele înţelese şi neînţelese, pasionale, strălucitoare, uneori minimaliste, se prezintă ca o sinteză a operei, prin comunicare, a maestrului Napoleon Tiron.”

                                                                                                                       Dr. Dan Basarab Nanu

                                                                                                                     Manager

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi

”Napo este un personaj atipic într-o societate total atipică.”

Florin Stoiciu – Prof. univ. dr. Universitatea OVIDIUS din Constanța

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Daily Quotes

Follow Us

Social Media Followers

Random Pick

Most Readed By Users