Eugen Raportoru este în felul lui un mare poet. E un artist spontan și plin de forță. Așterne firesc pe pânză poezia locurilor pe care le vizitează. Cu pensula, cu șpaclul, cu drișca, cu mătura, reinterpretează mahalalele Bucureștiului sau  scene urbane din marile orașe ale Europei. Lucrările lui au o mare doză de dramatism, remarcat încă de la prima expoziție personală, la 14 ani, când vizitatorii îl căutau pe artist în sală și au avut un mare șoc când l-au descoperit într-un băiețel micuț și slăbuț. S-a înscris la facultate la 40 de ani. Între timp a lucrat ca zugrav. A terminat masterul la aproape 50 de ani. A participat la zeci de expoziții în țară și în străinătate. A ajuns să expună la Royal Academy of London.

Carte de vizită

Eugen Raportoru:Născut pe 8 decembrie 1961, în București.Masterat-Universitatea Națională de Arte, București, secția Pictură (2009-2011).Licențiat al Universității Naționale de Arte, București, secția Pictură, promoția 2009.Din 2010 – Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
1975 – Expoziție personală la Cinematograful Grivița,2000 – Expoziție personală Galeriile de Artă ale Municipiului București,2008/2010 – Expoziție personală Muzeul Municipiului București, în cadrul’’Zilelor Bucureștilor’’,2014 – Expoziție Galeria Simeza, București
2015 – Expoziție Palatul Parlamentului, Sala Brâncuși,2016 – Royal Academy of London
2011 – Premiul pentru Pictură din partea Uniunii Artiștilor Plastici- expoziția Arte în ”București”,2009-2011 – Bursa Unicredit Țiriac

Carte de vizită

Ion  Brodeală (n. la 8 iulie 1924, în satul Bogdăneşti din com. Bujoreni, jud. Vâlcea, d. 7 ian. 2015) – pictor. A efectuat o serie de călătorii de studii în Franţa (1970), Italia (1973), Germania, Spania etc. Expoziţii personale: Bucureşti (1962), Râmnicu-Vâlcea (1975); participant la expoziţii de stat şi la expoziţii de artă românească de la Lüdenscheid (1969). A abordat, cu predilecţie, peisajul, natura statică şi compoziţia cu tematică istorică. Artă monumentală:vitralii. A obţinut numeroase premii şi distincţii.

Eugen Raportoru: Facem interviu? (Râde și începe să turuie): Ce culoare îmi place? Roșu. Ce fruct? Măr. Pe cine iubesc eu cel mai mult? Pe mama.

Anastasia Stoiciu: Doar atât? Ce să mai scriu despre tine?

Despre mine poți să scrii ce vrei tu. Poți să mă și înjuri.  Cel mai important este să scrii despre Meșterul meu, Ion Brodeală. Vreau să știe lumea despre el. S-a născut pe 8 iulie, în 1924. S-a inrolat la 17 ani, a fost rănit pe front, a stat în spital. Cînd a venit la facultate, nimeni nu știa ce hram poartă, avea un sfert de plămîn lipsă, nu putea ridica mîna dreaptă pînă sus. A primit bursa Aman din partea Universității de Arte. I-a avut colegi de facultate pe Traian Brădean, Vasile Grigore, Ion Sălișteanu. A fost părintele meu spiritual.

Anastasia Stoiciu: Cum l-ai cunoscut?

Eugen Raportoru: El avea 48 de ani, iar eu 12 ani când l-am întâlnit. Stăteam în același cartier: Banu Manta -1 Mai. Soacră-sa a descoperit că le am cu desenul. Mi-a dat un tub de alb, am fost foarte fericit. Ei erau plecați atunci în străinătate. El și cu nevastă-sa. Cînd s-a întors, mi-a zis că sînt un norocos că o să stau pe lîngă el. Am copilărit acolo. Am fost omul de de toate în curte.Turnam plumb pentru vitralii, curățam saboții, făceam barele de plumb și aveam niște lăzi mișto în care le puneam pe dimensiuni, cositoream. Am învățat de la el tehnologia veche, din secolul XIII la vitralii. Eram puțin mai mic decît fata lui, Irina, care s-a prăpădit de tînără. Irina ținea tare mult la mine.

Anastasia Stoiciu: Ce te-a mai învățat?

Eugen Raportoru:Am și eu niște vitralii la biserica din comuna Bălcescu din Bacău, acolo unde are meșterul un Isus de 6,50m. L-am ajutat să îl urce la 12m pe fereastra de altar. Îmi tremurau picioarele. Cînd m-am obișnuit, am terminat lucrarea. I-a făcut portretul Nadiei Comăneci în biserica aia. Era îndrăgostit pe atunci de Nadia, ca orice român prin anii 80. La convins pe preot să îl lase. A avut curajul să pună țăranul român muncind la câmp în altar, să pună românescul într-o biserică catolică, într-o perioadă în care a obținut cu greu lucrarea. Eu l-am numit patriotism. De la Meșter am învățat să îmi iubesc țara. El m-a făcut patriot. M-a învățat și codul bunelor maniere, m-a dus la muzeu, la concerte la Ateneu.

Anastasia Stoiciu: Și pictură?

Eugen Raportoru: Mai puțin pictură. Nu mi-a pus pensula în mână. A marșat că sunt intuitiv, născut cu talent, a zis să-i dau drumul mai departe, că-s bine. Aveam uneori nevoie să fiu înjurat. În schimb, mă bătea la cap din 1970 să dau la facultate. Am pierdut 30 de ani. M-am făcut zugrav, să câștig bani. Dar odată intrat la facultate, l-am simțit că s-a schimbat. Mă privea cu respect, îmi vorbea cu respect, era mândru de mine.

Anastasia Stoiciu: Cum ai ajuns curatorul Meșterului?

Eugen Raportoru: Brodeală a vrut să facă o expoziție mare la Dalles. O retrospectivă, un jubileu de 80 de ani. Și la plimbat Oroveanu vreo 10 ani cu vorba. Nu a mai apucat. A murit acum doi ani, în 2015, pe 7 ianuarie. După ce a murit, mi-a revenit mie onoarea să îi fac expoziția la care a visat. I-am făcut expoziție la Palatul Parlamentului, pe tot parcursul lunii februarie. Nu-mi imaginam lucrul ăsta. Tocmai eu, muciosul mic.